Sfaturi pentru Vedere
Articole Vedere Buna
Mărturii Clienţi
Cum Am Renunţat la Ochelari
Informaţii Esenţiale
Despre Miopie
Despre Hipermetropie
Astigmatismul
Despre Prezbitism
Fitoterapia şi Vederea
Informaţii Avansate
Cartea 'Renunţă La Ochelari'
Seminar 'Renunţă La Ochelari'

“Cum te ajută fitoterapia în problemele tale de vedere ?”


    Dragă Prietene,

    Vreau să îţi împărtăşesc câteva informaţii necesare despre rolul fitoterapiei.

    Fitoterapia este o ramură a terapiei naturiste care foloseşte plante şi preparate din plante ca mijloc de reparare şi tratare a bolilor.

    Este una dintre cele mai vechi  forme de tratament  cu o eficienţă şi o rată a vindecărilor foarte ridicată, fapt ce o include între terapiile de bază.

    Acest lucru o include şi între terapiile care dau success în tratarea bolilor de ochi.

    Cum acţionează ?

     Plantele conţin nişte principii active care echilibrează toate elementele, le amplifică dacă sunt în deficit şi le reduce dacă sunt în exces.

    Adică atunci când în corpul tău lipseşte o substanţă, aceste principii active au rolul de a corecta acel deficit.

     Ceea ce le face foarte special este faptul ca nu au efecte adverse ( atunci când ”repară” o fac în totalitate), nu produc dependenţă, sunt ieftine şi uşor de procurat.

    În cadrul fitoterapiei foarte utile pentru tratarea bolilor oculare se utilizează:

  • Plantele Medicinale Clasice - utilizate sub forma de extracte totale

  • Plante Alimentare - fructe şi legume, foarte utile în prevenire dar şi în tratarea bolilor)

  • Gemoterapia - folosirea în scopuri terapeutice a mugurilor unor arbori şi arbuşti datorită unor principii active foarte benefice pentru vindecarea unor boli

  • Apifitoterapia - folosirea reciprocă a plantelor cu a produselor melifere

    Scopul fitoterapiei

     Boala, în concepţia multor terapeuţi  nu este nici buna dar nici rea, este doar un mecanism natural de autoreglare.

     Rolul fitoterapiei este de a înlătura toate cauzele şi efectele bolilor.

   

Important de Reţinut ...

  1. Nu  utiliza  fitoterapia ca tratament de baza în cadrul afecţiunilor oculare severe ci doar ca şi tratament adjuvant - e ca şi cum ai incerca să slăbeşti doar cu un regim alimentar fără să faci mişcare.

  2. Informează-te  asupra toxicităţii unor plante şi a dozelor admise. Ţine seama de potenţialul toxic al plantei fără să le foloseşti ca un panaceu - planta bună pentru orice.

  3. Când iei şi alte medicamente este foarte important să verifici posibilele interacţiuni sau influenţe nefavorabile.

    Unele plante pot împiedica absorbţia unor principii active sau pot scădea efectele medicamentelor prin modificarea metabolismului.

  4. Evită să foloseşti tratamentele naturiste pe o perioadă foarte mare de timp.

    Folosite în timp, fară să variezi tratamentul ele îşi pierd din puterea lor de vindecare.

 

     Unii oameni  imbratiseaza fitoterapia  folosind-o fără discernământ, în timp ce alţii o resping fără să ţină seama de avantajele reale pe care le oferă. Cert este că necesită o abordare responsabilă şi echilibrată, fără abuzuri.

Prietenul Tău,
- Flavius

P.S: Am creat un newsletter GRATUIT în care îţi voi trimite săptămânal email-uri cu sfaturi pentru îmbunătăţirea vederii.

Te invit să te inscrii la acest newsletter.

Înscierea la acest newsletter este absolut gratuită şi nu există nici o obligaţie din partea ta. Nu voi înstrăina e-mailul tău şi de asemenea te poţi dezabona uşor oricând doreşti şi fără nici o problemă.

Introdu prenumele şi adresa ta de email pentru a primi raportul Gratuit
"Cele 10 Greseli Periculoase Care Deterioreaza Vederea Ta" şi alte sfaturi
pentru īmbunatatirea vederii tale prin newsletter-ul meu.


  Prenume : 
  E-mail : 
 
 

Confidenţialitatea informaţiilor este importantă pentru noi. Politica de confidenţialitate o poţi citi aici.
©2010 Renunta La Ochelari, toate drepturile sunt rezervate. Intrând pe acest site, eşti de acord cu condiţiile de aici. Prin introducerea adresei tale de e-mail ceri şi eşti de acord cu abonarea la newsletter-ul meu gratuit.

 

 Ochelari protectie calculator | Imbunatatirea Vederii | Ce este miopia
Vad fara ochelari | Scapa de ochelari de vedere | Exercitii imbunatatirea vederii